Marius Șumudică, fostul antrenor al lui Rizespor, a oferit o primă reacție despre posibilitatea de a prelua Universitatea Craiova.
„Șumi” este liber de contract după despărțirea de Rizespor, iar mai mulți oameni din fotbalul românesc îl vedeau drept înlocuitorul lui Marinos Ouzounidis pe banca tehnică a Universității Craiova.
Deși are o relație foarte bună cu Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, Marius Șumudică susține că nu își dorește să preia banca tehnică a oltenilor deoarece ar strica prietenia cu afaceristul care finanțează echipa din Bănie.
„Nu a fost nicio discuție. Eu sunt prieten foarte bun cu Mihai Rotaru, chiar vorbeam și glumeam cu el, decât să stricăm o prietenie, mai bine nu lucrăm împreună.
Nu se pune problema, în momentul de față, nu există niciun fel de discuție în a prelua Craiova. Cum am mai spus-o, prioritar pentru mine este să preiau o echipă în străinătate”, a declarat Marius Șumudică, antrenorul român care e liber de contract după despărțirea de Rizespor, pentru AS.ro.
Nu este prima dată când Mihai Rotaru îl dorește pe Marius Șumudică la Universitatea Craiova. Antrenorul român a mai fost pe lista oltenilor în ianuarie 2020, dar și la începutul anului 2021, atunci când s-a despărțit de Gaziantep, formație la care a stat între iunie 2019 – ianuarie 2021.
Informația că Mihai Rotaru este în căutarea unui înlocuitor pentru Marinos Ouzounidis a apărut după ce Universitatea Craiova a pierdut ultimele trei meciuri din play-off-ul Ligii 1. Oltenii au două victorii, două remize și trei înfrângeri în cele șapte meciuri jucate până acum. Singurele două formații pe care Universitatea Craiova le-a învins în play-off sunt FCSB și CFR Cluj.
După 7 meciuri jucate în play-off-ul Ligii 1, Universitatea Craiova se află pe locul 3 în clasament, cu 37 de puncte, la șase în spatele FCSB-ului și la 8 distanță de CFR Cluj, dar rivalele au un joc în minus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER